Floare in geam

Waaw, Floarea Soarelui.....Cat de frumoase sunt....Imi plac tare mult aceste flori. Ele cauta ca si mine de altfel Lumina .....Genul de flori care pe langa frumusete iti incanta si papilele gustative prin semintele lor...iti rasfata pielea (prin continutul de vitamina E....Le iubesc

Povestea florii soarelui

       Mama Peritza  a fost o femeie foarte frumoasa la viata ei, a intors multe capete si a sucit multe minti in tinerete. A trait multe evenimente, si bune si rele,  in cele doua secole prin care a trecut. S-a nascut in amurgul secolului al 19 lea, in 1898 si stia de toate, a petrecut multe de-a lungul vietii ei si  ne spunea  povesti triste sau vesele din timpul celor doua razboaie mondiale si din perioada interbelica. In cele din urma, a ramas doar o batranica simpatica, haioasa si cu vizibile urme pe fata, din frumusetea de altadata.      

         Era o femeie blanda si calma, cu vorba moale, sfatuitoare si mereu ne primea cu un zambet larg pe fata. Mai ales ca, de ceva vreme, isi pusese placa, iar cand zambea, gura i se umplea de un sirag lung de dinti, de un alb sclipitor. Sunt multe scene de care imi aduc aminte, inca din copilarie, legate de mama Peritza si de intamplari hazlii petrecute in preajma ei. Dar acum imi trece prin minte camera ei mica, cu podeaua din dusumea de lemn, de culoarea ciresului, un pres, lung si colorat, pus in dreptul patului, o masa de lemn, probabil tot de atata timp de cand era si batrana, acoperita cu o musama inflorata , tocita pe mijloc de atata sters.  Masa ingusta trona in dreptul ferestrei  joase, cu vopseaua scorojita de vreme, o vopsea ce s-ar fi vrut sa fie verde, dar tot asa de bine o fi fost albastra, odata, demult.  Prin ochiurile de geam cu sticla prafuita la colturi si incredibil de sclipitoare in zona de mijloc, o raza de soare de amiaza a patruns, cu forta, in casa.  N-ai fi zis ca e jumatatea unui octombrie rece. Raza de soare a aprins petalele unei  flori a soarelui ce sedea,  ea mandra,  pe pervazul ferestrei, intr-o sticla, pe jumatate, cu apa.

        Mama Peritza m-a invitat sa iau loc la masa, pe un scaunel de lemn, veteran si el, ca toate cele din camera, iar dansa, taraidu-si  papucii, un mers specific  ei, probabil suferea cu picioarele, s-a indreptat spre soba incinsa, ca sa ma serveasca cu un ceai fierbinte, din ibricul vechi si obosit de vreme, caruia nu i se mai distingea culoarea.       

        O intreb daca nu cumva.  floarea din borcan,  e floarea soarelui care a rasarit, in vara,  nu se stie cum si de ce,  sub geamul casei. Fapt ce i-a incantat sufletul batranei, spunand ca e de bun augur fiindca aduce  spor gospodariei.  Mi-a raspuns vesela ca da,  e floarea cu noroc,  dar fiindca a venit frigul,  nu s-a incumetat sa o lase afara,  i se rupea sufletul  vazand-o cum se zbarcea si se indoia in bataia vantului, ascunzandu-si fata. 

-Mi-a fost mila , maica. Eu in casa la caldura si ea, biata floare, afara in frig.  Daca ne-am tinut companie atata vreme, atunci sa ne mai tinem o vreme si..., cum o vrea Dumnezeu,  cine s-o duce prima  - incheie dansa,  cu un zambet sugubat in coltul gurii.

         Mi s-au umezit ochii la auzul acestor cuvinte, dar, privindu-le si pe batrana si pe floare, amandoua vesele si in forma, mi-am imaginat ca Dumnezeu, in bunatatea lui, printr-o minune cum numai  El stie a  face, va ingadui, multa vreme inainte, ca cele doua sa isi tina companie.

                                                                                                             Crina